Endodontie

Tratamentul de canal
Daca aveti nevoie de tratament de canal la un dinte, probabil ca acel dinte a avut o carie care a provocat o inflamatie ireversibila sau chiar o necroza a pachetului vasculo-nervos, care se afla in interiorul acelui dinte.
In timpul tratamentului de canal, dentistul sau endodontul indeparteaza pulpa dentara (pachetul vasculo-nervos sau tesutul necrozat) din interiorul acelui dinte si face o obturatie de canal. Prin aceasta procedura, medicul dentist opreste durerea aparuta la acel dinte sau indeparteaza cauza infectiei care a provocat un abces la varful radacinii dintelui si favorizeaza inceperea vindecarii.

Ce se intampla in general in timpul unei sedinte de tratament de canal?
Mai intai, dentistul va face o anestezie locala cu o substanta care arata ca un gel sau ca o solutie in spray. Dupa ce va amorti gingia din dreptul dintelui, dentistul va va injecta un anestezic local care va va amorti complet dintele la care se lucreaza, gingia, buza sau obrazul poate chiar si limba in zona respectiva.
De obicei, dentistul va izola dintele respectiv de restul gurii cu ajutorul unei folii de cauciuc numita DIGA. Aceasta tine saliva si microbii din gura departe de dintele la care se lucreaza, astfel incat sa favorizeze indepartarea infectiei din dinte si vindecarea lui. Diga impiedica si ca acele mici instrumente folosite de medicul dentist in timpul tratamentului de canal sa fie inhalate.
Dentistul va folosi apoi freze si ace de canal pentru a indeparta continutul inflamat sau infectat din canalele radiculare ale acelui dinte. Va folosi si iriganti care sa dezinfecteze spatiul pe care il va ocupa obturatia de canal. Uneori va fi nevoie de o sedinta de tratament intermediara, in care veti primi o obturatie provizorie de canal sau pansament cu o substanta dezinfectanta. In sedinta finala de tratament de canal medicul va realize obturatia definitiva de canal.
Dupa ce se incheie etapa obturatiei de canal veti mai avea probabil nevoie de o refacere de bont si de o coroana sau poate doar de o simpla obturatie coronara (plomba) la dintele respectiv.

La ce sa va asteptati dupa o sedinta de tratament de canal?
Buza si gingia din jurul dintelui respective vor ramane anesteziate inca cateva ore, pana cand este metabolizata intreaga cantitate de anestezic care a fost injectata.
Cand trece efectul anestezicului este posibil sa simtiti o durere surda la locul intepaturii. Aceasta durere trece cu un analgezic obisnuit (cu orice pastila pe care o luati de obicei cand va doare ceva) de exemplu cu Ibuprofen, Acetaminofen sau Nurofen Forte.
Dupa orice sedinta de tratament de canal este posibil sa simtiti durere la dintele la care s-a lucrat, mai ales cand incercati sa muscati pe el. Aceasta durere nu tine de obicei mai mult de trei zile si dispare cu Ibuprofen.

De ce se face tratamentul de canal?
Tratamentul de canal se face atunci cand o carie sau un traumatism (lovitura) a provocat o inflamatie ireversibila a pulpei dentare (pachetul vasculo-nervos din interiorul acelui dinte), iar dintele nu mai poate fi pastrat vital sau cand exista obturatii de canal vechi, care nu au fost tratate corespunzator; foarte rar, este nevoie de tratament de canal atunci cand un dinte urmeaza sa fie acoperit cu o coraona de invelis si nu poate fi pastrat vital, din diverse motive.

Care este beneficiul pe care il aduce un tratament de canal?
Tratamentul de canal inlocuieste continutul infectat sau cel care favorizeaza infectia unui canal cu o obturatie etansa (care impiedica alti microbi sa ajunga la nivelul osului ce inveleste varful radacinii). In felul acesta, obturatia de canal previne sau trateaza infectia si face durerea sa dispara.

Care sunt riscurile?
Daca aveti un dinte infectat, bacteriile din el pot sa ajunga in sange si de aici pot ajunge sa infecteze alte organe din alte parti ale corpului (cel mai frecvent sinusurile maxilare, aparatul auditiv, articulatiile, dar chiar si pericardul).
Pacientii care au probleme cu imunitatea sau care au un risc crescut de infectie la nivelul altor organe pot avea nevoie de antibiotic inainte si dupa sedinta de tratament de canal. Un exemplu de astfel de pacienti sunt cei cu valve cardiace artificiale sau cei nascuti cu defecte ale inimii.

La ce sa ne mai gandim?
Atunci cand indepartam pulpa dentara, dintele respectiv devine mai fragil si se fractureaza mai usor decat un dinte necariat si fara obturatie de canal. Din aceasta cauza este intelept ca acel dinte sa fie imbracat cu o coroana.
Un tratament de canal trebuie facut cat mai repede pentru a evita o infectie severa (un abces) care sa afecteze osul in care este fixat acel dinte si pentru a evita raspandirea infectiei la alti dinti si la alte organe.
Daca aveti un dinte cu o carie mare si nu sunteti dispus sa alocati timpul si banii necesari pentru un tratament de canal si o coroana, puteti alege ca acel dinte sa fie extras, iar spatiul care ramane sa fie umplut mai tarziu cu o proteza mobila sau poate cu o lucrare fixa (punte sau coroana pe implant).

Share: